Sfaturi pentru îngrijirea Crăciuniței când ne dorim să înflorească de sărbători

Sfaturi pentru îngrijirea Crăciuniței când ne dorim să înflorească de sărbători

Spune o vorbă din popor că, lăstarii furați puși la butășit, au șanse mai mari de reușită față de cei dăruiți de bunăvoie. (Desigur, nu îmi doresc să validez „șparlitul”, sunt total împotriva noțiunii.) Dar, oare, care o fi șansa pentru butașii obținuți din lăstari găsiți? Crăciunița mea se trage dintr-o frunzuliță, găsită pe la job acum o mie de ani. Am pus-o în apă, pentru că nu-mi venea s-o arunc la gunoi. Am rememorat povestea începuturilor ei, acum câteva zile, când am văzut în casa unor prieteni un exemplar înflorit, de toată frumusețea. Și, cum se apropie minunata sărbătoare a Crăciunului, m-am gândit să încep seria de articole dedicate plantelor cu sfaturi pentru îngrijirea Crăciuniței, denumită și Cactusul Crăciunului.

Lucrurile importante pentru îngrijirea Crăciuniței

Schlumbergera pe numele ei oficial, Crăciunița sau Cactusul Crăciunului, are origini exotice, prin Brazilia. E de la sine înțeles că nu va rezista afară peste iarnă, fiind obligatoriu să o adăpostim în interior. Dacă ne dorim să înflorească în preajma Crăciunului e necesar să-i asigurăm în doze corecte apa și nutrienții. În plus, va fi așezată într-un loc luminos, dar nu în soare direct. Temperatura necesară pentru a înflori este mai mare de 15 grade.

Solul care e pe placul Crăciuniței este unul ușor, obținut din două părți de turbă, o parte de compost și o parte de nisip. Replantarea se face de regulă la începutul primăverii, după ce se termină înflorirea. Dacă n-ați făcut-o până acum, mai așteptați câteva luni. Diametrul ghiveciului în care o replantăm e recomandat să fie cam jumătate din diametrul coroanei plantei. Pentru o bună drenare, se pun bucăți de teracotă spartă sau pietriș pe fundul ghiveciului.

Atenție la apă!

Boboc de Crăciuniță apărut la începutul ierniiDe fapt, cel mai mare dușman al Crăciuniței este udarea incorectă. Dacă îi dăm prea multă apă, rădăcinile vor putrezi. Dacă îi dăm prea puțină, tulpinile se vor deshidrata, apoi planta suferă și nu mai înflorește. E recomandat să folosim apă fără calcar (apă de ploaie sau fiartă) și să menținem tot timpul solul umed, fără să mustească. După apariția primilor boboci de poate administra un îngrășământ lichid o dată la două săptămâni, până florile încep să treacă.

Poate te interesează și: Stabilirea locului grădinii și a mărimii suprafeței.

 

 

No Comments

Post a Comment