Unul dintre pașii de început a fost organizarea grădinii. Nu sunt fanul piticilor de grădină, așa cum am spus. În trecere prin curtea unor cunoștințe, am profitat de ocazie să fac o fotografie cu un pitic pentru imagine. Cu toate astea, știam c-ar fi fain să am o mascotă pentru site, la îndemână.
Așa că, de puțină vreme, numărul membrilor ce coexistă în curtea noastră s-a îmbogățit cu încă unul. A fost cumpărătură din impuls, căci plecasem cu alt scop. Mi s-a părut așa drăguț că n-am putut să-i rezist. Așa că iată-l, răbdător, pregătit în orice moment „să se apuce de treabă”.
În fine, să trecem la treabă. Am spus deja despre cum am stabilit suprafața și poziția grădinii, după care am trecut la amenajarea efectivă a terenului. În continuare sunt prezentați pașii pe care i-am urmat.
Curățarea terenului
Îmi aduc aminte, aproape cu groază, de momentul în care zona destinată grădinii de legume arăta ca după război, plină de resturi după șantier. Terenul era denivelat, tot câte-un dâmb și-o vale, foarte tasat de cât s-a circulat pe acolo. Ce mai, un dezastru!
Primul pas a fost să curățăm gunoaiele de la suprafață. M-am apucat de întors pământul cu hârlețul, așa cum îmi aduceam aminte din copilărie. Pe lângă faptul că am depus ceva efort, pe măsură ce săpam scoteam din pământ nenumărate „comori”: bolovani, cărămidă spartă, bucăți de beton, chiar și scânduri. (Am făcut și puțină „arheologie” în acele timpuri.) Le ziceam prietenilor că nu-mi explic cum au reușit bunicii noștri să facă asta zile întregi, fără să fie dărâmați. Doar că, ei aveau ceva antrenament, nu ca și copiii ăștia crescuți la oraș cu de toate…
Căile de acces
De la început, am fost convinsă că voi face aleea de trecere prin grădină, în lateral spre gardul vecinilor. Aici a intervenit Nea Petrică, meșterul (un foarte mare ajutor la tot ce-am făcut prin grădină), care a venit cu o întrebare pertinentă. De ce n-am face cărarea pe mijloc, iar straturile de-o parte și de alta? Păi, da! Mult mai bine decât să te lovești de gard de fiecare dată când treci.
Dintr-un rest de pavele de la șantier a făcut cărăruia și separarea cu borduri de restul curții. (E momentul să vă spun că mai am un fix, și anume să folosesc la maxim resursele de care dispun deja, fără noi cheltuieli).
Îmi plac la nebunie gărdulețele gen „cottage” englezesc. Am făcut unul la intrarea în grădină, pentru a bloca accesul pentru cățelușei Cleo, care (e normal) nu dă doi bani pe prețioasele mele straturi.
Împărțirea straturilor
Am ajuns și la momentul împărțelii pe straturi. După etapele precedente, m-am ales cu două fâșii lungi de circa 8 metri și late de circa 1,2 metri. Am făcut răzoare perpendiculare pe alee (din nou folosindu-mă de amintirile din copilărie), la o distanță de 1,5 metri. Plantele le-am semănat pe rânduri perpendiculare pe alee și astfel am avut acces facil pentru lucru la întregul strat. Am făcut și schiță, deși nu-s mare desenator. Apoi… mărunțit, greblat și spor la semănat.
Anul acesta am renunțat să fac răzoare. În schimb, tot din resturi de lemn, am făcut un soi de podețe pentru acces în adâncime cu ajutorul cărora am economisit puțin timp și spațiu, căci nu mai apare eroziunea la marginea stratului și pot merge cu sămânța până foarte aproape de margine. Și în plus am parte de mai puțin noroi pe încălțăminte după ploaie.
Calitatea solului
În momentul în care ne-am apucat de amenajarea întregii curți, am tocmit pe cineva să ne aducă niște mașini de pământ de calitate (speram noi), ca să acoperim solul „original” lutoso-nisipos. N-a fost cea mai bună idee, căci pământul adus, deși părea puțin mai bogat în humus, era plin de bolovani, pietricele și bulgări atât de tari, că păreau cimentați. Am întins un strat nu foarte gros din acest pământ și în aria grădinii, și l-am încorporat în sol.
Cu timpul am mai adăugat turbă, mraniță și compost, însă costurile sunt destul de ridicate pentru fiecare dintre ele, așa că am preferat să continuăm procesul cu pași mici. Desigur, visul meu este să grădinăresc pe paturi supraînălțate cu pământ de bună calitate. Probabil cu timpul voi ajunge și acolo.
Pentru moment, am înființat două lăzi în care ne-am propus să producem compost. Despre asta voi vorbi cu altă ocazie.
Sunt foarte mulțumită atunci când rememorez imaginea locului de dinainte de a mă apuca de treabă, comparativ cu imaginea lui de acum. Realizez cât de mult s-a putut schimba, și chiar dacă a fost nevoie de multă trudă a meritat fiecare moment.
Acum e timpul să ne relaxăm puțin căci ne așteaptă din nou lucruri serioase. Pe curând!
No Comments