Octombrie în grădină și ce-a mai adus brumărel

Octombrie în grădină și ce-a mai adus brumărel

Am avut un octombrie în grădină plin de acțiune. Rememorând luna lui brumărel, realizez că a fost mai încărcată într-ale grădinăritului decât septembrie. E o perioadă febrilă, lucrezi contra cronometru fără a avea idee cât timp mai ai la dispoziție. Totul depinde de momentul în care mama natură binevoiește să trimită primii vestitori ai iernii înspre tine. Dacă poți spune ceva despre toamnă, atunci sigur vei spune că e imprevizibilă.

A fost o lună superbă, din punct de vedere meteo, cu mult soare, fără ploi și temperaturi ridicate. Agricultorii, însă, vor spune că ar fi fost nevoie de ceva ploaie, pentru ca pământul să-și facă rezerve de apă. Iar temperaturile ridicate dau vegetația peste cap, bietele plante neștiind ce anotimp mai e.

Ce lucrări am mai făcut de-a lungul lui octombrie în grădină?

Crizanteme roz și galbene într-o zi însorită de octombrie în grădinăPrin curte…

În primul rând, am adus o pată de culoare în curte cu un grupaj de crizanteme. Desigur, era fain să le am încă din septembrie… Mai bine mai târziu, decât niciodată. Vremea ține cu mine și mă pot încă bucura de ele.

Plantație provizorie de căpșuni în ghivece îngropate în pământAm finalizat încă o ladă pentru căpșuni și am fost nevoită să le desființez pe cele vechi. Ca să am răsad și pentru ultima ladă programată (încă neconstruită), am aplicat o idee ingenioasă pe care am descoperit-o acum ceva vreme. Am plantat răsadurile în ghivece, după care am îngropat ghivecele în pământ. De ce? Rădăcinile se vor dezvolta doar în interiorul ghiveciului, iar șocul transplantării va fi mai mic pentru plantă. Și, în același timp, rădăcinile vor fi protejate de îngheț peste iarnă.

Grămadă de semințe de lobelia adunată pe bordurăÎnainte să pregătesc rondurile de flori pentru iarnă, am continuat să strâng semințe de flori (crăiță, lobelia, alyssum). Semințele de legume le aveam recoltate încă din septembrie și puse bine la păstrare.

Resturile rămase după tăierea vițelor de roșiiPrin grădina de legume…

Cu regret, am renunțat la vițele de roșii, castraveți, ardei și fasole. Le-am tăiat de la baza tulpinii, iar rădăcinile le-am lăsat în pământ ca să se descompună și să îngrașe solul. Resturile, se vor usca puțin și, apoi, le voi arde. Am hotărât să nu le adaug la compost, deoarece unele dintre plante au fost bolnave și nu-mi doresc să se infecteze întreaga grămadă de resturi.

Morcovi proaspăt recoltați din gradină în octombrieAm început să recoltez rădăcinoasele: morcovii și pătrunjeii. Țelina am amânat-o pentru începutul lunii noiembrie. Am îndepărtat frunzele, iar rădăcinile le-am depozitat în beci la rece.Detaliu din grădina suspendată

Spațiile de cultură suspendate și cadrele de susținere pentru legumele cățărătoare, le-am demontat și le-am pus la adăpost până la primăvară. Sunt pe ultima sută de metri lucrările din grădina de legume înainte de venirea iernii. Despre asta, într-un articol viitor.

Cadrul din lemn al unui pat supraînălțat fără pământDe bricolat…

Am construit primul meu pat supraînălțat. Yeeey! Astfel, am extins suprafața grădinii cu un mic spațiu destinat ierburilor aromatice. Era esențial ca la începutul primăverii să-l am gata, pentru transferul aromaticelor perene.  M-am organizat și s-a făcut. Acum a mai rămas doar să-l umplu cu pământ.

Am petrecut destul de mult timp de-a lungul lui octombrie în grădină. Acum, sunt pregătită sufletește pentru câteva luni bune de treabă în interior. Din fericire, am câteva proiecte în minte. Cu siguranță nu mă voi plictisi.

2 Comments

  • Cristina

    6 noiembrie 2018 at 19:47 Răspunde

    Felicitari, Ami, pentru blog si pentru cum povestesti! Esti foarte priceputa si sper sa ai roade bogate mereu!

    • Ana

      8 noiembrie 2018 at 18:55 Răspunde

      Mulțumesc mult!

Post a Comment