Am avut parte și de dăunători în grădină. Dacă ar fi totul simplu, ar fi foarte plictisitor! Bănuiesc că pentru asta, a considerat natura, că avem nevoie de provocări. Doar că e neplăcut atunci când provocările îți dau oarece bătăi de cap până să le depășești.
Am oroare de rozătoarele cu coadă adică de șoareci, șobolani și ce-o mai intra în categoria asta. În rest nu mi-e teamă de nimic (totuși, să nu exagerăm). Sincer, n-am nici o problemă cu râmele, melcii, păianjenii și alte ființe vii care pot provoca fobii. Le găsesc chiar drăguțe, le ocrotesc, desigur asta până intră în conflict cu interesele mele.
Astfel s-a întâmplat cu doi dăunători în grădină: un hârciog și o grămadă de melci care au dat atacul.
Povestea hârciogului
Partea întâi – Facem cunoștință
Și-a făcut apariția toamna trecută, atras probabil de „bunătățile” ce se găseau din abundență pe straturi și pe la lada de compost. Mai întâi am observat vreo două-trei mușuroaie pe lângă gard, ascunse printre niște materiale depozitate în fundul grădinii. La început am crezut că era vorba de o cârtiță, deși forma mușuroiului era diferită.
Apoi au apărut și două guri de ieșire; una dintre ele „trona” exact în mijlocul unui strat cu legume. Am avut ocazia să-l și zăresc într-o dimineață, când foarte rapid a luat-o la fugă și a dispărut în gaura de lângă magazia de unelte. Era spre sfârșitul toamnei, roadele erau deja strânse, prezența lui nu m-a deranjat foarte tare. Așa că n-am făcut decât să-i astup găurile cu pământ, în speranța că nu vom avea ocazia să ne revedem (sau să-i observăm urmele). Câtă naivitate!
Primăvara asta a fost tare capricioasă. Vă aduceți aminte, poate, că a nins și a fost foarte frig la începutul lunii martie. Înainte de acest episod de frig, apucasem să seamăn niște salată și ridichi sub mini-tunelul de folie, unde, la căldură, au răsărit și se dezvoltau destul frumos. Dar de îndată ce l-am deschis ca să se aerisească plantele, a reapărut gaura din mijlocul straturilor și frunzulițele de salată dispăreau una câte una pe măsură ce răsăreau.
Partea a doua – Soluția
Mi-am dat seama că e necesar să iau măsuri. Am trecut pe la magazinul de fito-sanitare, unde mi-au fost recomandate niște batoane cu sulf. Le-am aprins, am pus câte unul în fiecare dintre gurile ce le mai avea descoperite și am acoperit cu pământ așa cum scria pe instrucțiuni. Din păcate, a doua zi, gaura din mijlocul straturilor era din nou acolo.
A mai trecut o săptămână și frunzele de salată erau tot mai zdrențuite. Am recurs din nou la o repriză de gazare. De data asta am acoperit gura cu o piatră de pavaj. A doua zi dimineața, o nouă gaură apăruse lângă piatră. Am trecut din nou pe la magazinul de fito-sanitare, de unde am cumpărat de data asta niște cuburi otrăvitoare pentru rozătoare. Am pus unul prins între sol și piatra de pavaj. Timp de două zile cubul nu s-a mișcat de acolo, iar frunzele de salată dispăreau în continuare.
Situația devenea disperată. Erau necesare niște măsuri drastice sau trebuia să ne obișnuim cu gândul că nu vom putea consuma anumite legume din grădină. Am auzit de niște substanțe foarte toxice, pe care, doar firme specializate le pot aplica. Eram deja în căutarea unei astfel de firme, când ne-am propus să facem o ultimă încercare cu batoanele de sulf pe care le aveam. Ce-am făcut diferit de data asta? După ce-am pus batonul aprins în gura galeriei, am pus peste piatra de pavaj și am adunat împrejur o grămadă de pământ astfel încât să nu mai existe spații pe unde să iasă fumul.
Nu mi-am făcut mari speranțe că va merge, dar am avut o surpriză plăcută: a doua zi nici urmă de gaură pe strat. Diminețile următoare am verificat cu înfrigurare dacă s-a mai întâmplat ceva. Din fericire, nu. Chiar și acum, după ceva vreme, primul lucru la care privesc e dacă nu cumva a apărut o nouă gaură în mijlocul straturilor. Dar nu, și salata a crescut frumos…
Melcii (limacșii)
Limaxul este o specie de melc fără cochilie (https://ro.wikipedia.org/wiki/Limax). Sunt întâlniți foarte des în grădini unde se hrănesc cu frunzele și rădăcinile plantelor, provocând mari distrugeri.
Cu melcii mei treaba a fost mai ușoară. Desigur, nu pot să spun că am scăpat de ei în totalitate, dar cu siguranță am găsit o cale prin care să-i mai răresc. Am observat încă din anii trecuți că există în grădină o târâtoare care atacă plantele, în special morcovii și salata. Nu știam exact despre ce era vorba și cum situația s-a înrăutățit în acest an, am abordat subiectul cu o doamnă din vecini. Dânsa mi-a furnizat o metodă foarte simplă: să le dau bere. Nu glumesc.
Am făcut câteva mici gropi în mijlocul straturilor în care am introdus pahare din plastic, după care am turnat 1-2 degete de bere. Limacșilor le place berea, dar odată intrați în bere, nu mai pot să iasă. Prin urmare îsi găsesc nefericitul (sau fericitul) sfârșit. Am împrospătat berea din pahare în fiecare dimineață (sau imediat după ploaie), iar în dimineața următoare recolta de melci e din nou bogată.
Cum spuneam, avem nevoie de provocări ca să nu ne plictisim. Acum, dacă am depășit greutățile întâmpinate, e timpul să ne îndreptăm spre alte lucruri. Spor și succes!
Te-ar putea interesa și: Cum am organizat grădina, pas cu pas?
No Comments